Efectele transei hipnotice asupra corpului fizic



     În transa hipnotică cele cinci simţuri: văz, auz, miros, gust, pipăit pot sa fie influenţate  obţinându-se fie creşterea fie

diminuarea lor. Prin câteva exemple simple veţi putea înţelege cum funcţionează hipnoterapia şi de ce sunt nenumărate diagnosticele pentru care este recomandată această terapie cu rezultate obţinute în timp scurt.

Văzul

      Puterea vederii poate să fie crescută mult departe de ceea ce poate să facă clientul cu un efort voluntar în stare de veghe, conştientă. Într-un experiment tipic o persoană cu vederea scurtă, fără ochelari, nu poate să citească o pagină scrisă de la o distanţă mai mare de 30 cm, care reprezintă performanţa sa maximă. Cu ochelari poate să citească  aceeaşi mărime de tipăritură până la distanţa de un metru.  În transă adâncă i se dă sugestia că vederea lui  va deveni mult mai puternică decit normal, mai ageră şi el va fi capabil să citească la o distanţă mai mare. Când hipnoterapeutul va da un semnal, vederea lui se va întoarce la normal. I se spune să deschidă ochii în transă şi va fi capabil să citească pagina la mai mult de un metru. Deasemenea,  vederea poate sa fie scăzută sau chiar anihilată. Dacă i se sugerează orbirea totală sau parţială, encefalogramele relatează faptul că de câte ori i s-a sugerat subiectului că nu poate să vadă, undele creierului  erau identice cu acelea care apar în cazul unei orbiri totale ale persoanei sau în cazul în care o persoană are ochii închişi. Milton Hyland Erickson (psihiatru  specializat în hipnoză medicală şi terapie de familie, el a introdus utilizarea hipnozei remarcându-se prin rezultatele terapeutice obținute într-un timp extrem de scurt şi în ședințe puține ) a reuşit de asemenea să inducă orbirea culorilor  (vederea în alb-negru), în transa hipnotică.

 Auzul

          Un alt experiment ne arată că acesta poate să fie făcut mult mai acut. Într-o transă adâncă, un subiect poate să audă sunetul ceasului din camera alăturată, care este clar de neauzit în stare conştientă şi pe care nimeni nu este în stare să-l audă. Experimentul a fost complex si ceasul a fost oprit şi pornit şi i s-a cerut subiectului să spună când e oprit si când porneşte. Subiectul a răspuns perfect. Aceste fenomene sunt foarte bune pentru tratarea a o serie de probleme, ca de exemplu tratarea tinitusului (ţiuitul urechilor). Reducerea stresului sub actiunea hipnozei,  sugestia diminuării şi dispariţiei acestor sunete în ureche se vor dovedi de un beneficiu considerabil, asta în cazul în care nu există condiţii patologice.

 

 Va urma…

2018  Numai Terapie Vie      Telefon contact - 0740528383