“Secrete” ale vieţii şi sănătăţii. 4. Mai aproape de vindecare-convingerile



     Noi suntem materie în proporţie de 0,00001, iar restul de 99,99999, energie. Conform fizicii cuantice, observatorul particulelor infime care alcătuiesc atomii influenţează atât energia cât şi materia. Respectiv, realitatea este egală cu totalitatea fenomenelor observate, adică realitatea nu există în lipsa observatorului.

 

     Conform psihologiei cuantice, noi influenţăm câmpul cuantic prin starea de a fi, adică trup, minte şi spirit la unison, în aceeaşi mişcare vibratorie. Ceea ce vine din spirit se transmite ca stare în minte, prin minte creăm şi implicăm corpul fizic în acţiuni, iar odată acţiunea trăită va mai aduce una pe aceeaşi frecvenţă, asemănătoare.

Dacă devenim conştienţi că noi suntem observatorii realităţii noastre, sigur nu vom mai gândi, emite, vorbi sau face lucruri şi acţiuni de frecvenţă coborâtă, care sunt de fapt autodistructive. Aşadar, o credinţă preluată după o experienţă a noastră sau a altora într-un anumit moment din trecut, ne influenţează orice vom observa în viitor dacă nu conştientizăm că fiecare clipă este unică şi nu are de-a face cu ce am trăit cu ceva timp în urmă. Deci, noi putem schimba realitatea în fiecare moment!

De reflectat! Uitaţi-vă în viaţa voastră şi vedeţi câte frici sau credinţe inoculate datorită unor experienţe trecute aţi creat şi le-aţi experimentat, trăit iar şi iar şi iar. De exemplu, credinţa că toţi oamenii sunt răi, sau mincinoşi etc. v-a adus în viaţa voastră, în mare parte, oameni care s-au comportat cu voi, aşa cum credeaţi voi că sunt. Aceiaşi oameni, în alte relaţii sau realităţi diferite de a voastră, s-au comportat şi se comportă diferit. Nu v-aţi întrebat de ce? Explicaţia stă tocmai în faptul că în realitatea voastră s-au comportat conform credinţelor voastre despre ei, adică particulele din câmpurile voastre au influenţat mişcarea particulelor din câmpurile lor cuantice conform credinţei observatorului, adică a voastră. Un alt exemplu se referă la perfecţioniştii care cred că ei fac cel mai bine treaba, astfel încât credinţa lor îi va duce la trăirea experienţei în care nimeni din realitatea înconjurătoare nu se implică în activităţile casnice, zilnice, cele de serviciu, pentru că aceste persoane direcţionează câmpul cuantic în aşa fel încât ceilalţi se simt respinşi, marginalizaţi, nevalorizaţi etc. simţindu-se aşa, nu se pot implica, ceva nu-i lasă. Ce nu-i lasă? Câmpul cuantic prin care nu sunt acceptaţi, să facă ceva deoarece li se reproşează că nu fac bine… Astfel, dragii mei, ne creăm realitatea şi ne izolăm, muncim exagerat, nu avem grijă de noi, şi apoi îi găsim vinovaţi pe cei din jurul nostru. Când vom avea încredere că şi ceilalţi pot face lucrurile foarte bine, se vor implica, şi vom descoperi măreţia umană….Dar înainte să învăţăm să ne construim propria realitate, ne reamintim care sunt reacţiile noastre în situaţii de viaţă.

     În capitolul anterior m-am referit la sistemul stimul/răspuns care creează un sistem de convingeri în copilăria mică. Pe măsură ce creierul se dezvoltă, se creează un al doilea sistem de convingeri (pe fondul existenţei capacităţilor de vorbire şi de raţionament) pe baza sistemului de convingeri stimul/răspuns. Cum ne dăm seama că avem o convingere stimul/răspuns care se reactivată şi că problema nu este cauzată de circumstanţe actuale?

Există mai multe modalităţi simple de a afla acest lucru:

Sentimentele. Dacă sentimentele nu se potrivesc cu circumstanţele actuale, suntem siguri că ni se reactivează o veche amintire stimul/răspuns. De obicei nici nu ne dăm seama de asta.

Gândurile. Dacă ceea ce gândim despre situaţia actuală este perfect logic, lucru confirmat şi de alţii, probabil că nu avem nici o amintire stimul/răspuns care să se reactiveze. Dacă gândurile nu ne sunt în armonie cu situaţia existentă, atunci există o amintire dureroasă reactivată.

Comportamentele. Dacă facem în mod repetat lucruri pe care nu am vrea să le facem, şi care ne dăunează, înseamnă că suntem impulsionaţi de o amintire stimul/răspuns.

Aşadar, dacă sistemul nostru de convingeri raţionale nu ne aduce unde dorim, dacă ne sabotăm singuri, dacă părem a avea tot timpul ghinion, este din cauză că ni s-a activat sistemul convingerilor stimul/răspuns care ne face să reacţionăm în prezent aşa cum am făcut-o în trecut când s-a creat amintirea dureroasă. E bine de ştiut faptul că există o intenţie inconştientă în toate problemele cu care ne confruntăm în viaţă. Intenţiile conştiente care sunt reale şi importante nu reprezintă totul. Când intenţia inconştientă şi intenţia conştientă intră în conflict, inconştientul câştigă.

     Suntem ceea ce suntem în sufletul nostru pentru că atunci când mintea şi sufletul se contrazic, sufletul câştigă. Ceea ce credem cu adevărat este ceea ce credem în sufletul nostru. Suntem acolo unde ne duce sufletul. Suntem acolo unde eram atunci de fiecare dată când se reactivează amintirea dureroasă. Facem ceea ce ne spune sufletul. În mod conştient ne facem tot felul de planuri minunate, dar dacă avem amintiri dureroase legate de ceea ce plănuim vom sfârşi reacţionând la acele amintiri. Sufletul este programat să ne protejeze de lucrurile dureroase şi posibil fatale care ni s-ar putea întâmpla dar mai ales împotriva repetării lor. Priorităţile noastre sunt determinate de ceea ce avem în suflet.

Aşadar, să recapitulăm: pentru a vindeca orice problemă, trebuie să vindecăm stresul. Pentru a vindeca stresul, trebuie vindecate amintirile. Nu doar circumstanţele prezentului provoacă reacţia de stres a organismului; de vină sunt convingerile greşite şi amintirile celulare distructive care sunt codificate şi depozitate în sufletul nostru.

     Pentru a obţine rezultate, avem nevoie de putere. Puterea înseamnă eliberarea de convingeri (ex. Efectul Placebo). Facem întotdeauna ce credem, şi tot ce facem, facem dintr-o convingere. Dacă facem ceva ce nu vrem, este din cauză că avem o convingere greşită. Puterea de durată apare din credinţa în adevărul complet. Astfel, credinţa în iubirea ca adevăr al vieţii noastre va elibera puterea care dă rezultate excepţionale. Când spun asta, mă refer la sănătate, prosperitate, relaţii apropiate, împlinire şi, desigur, iubire, bucurie şi linişte sufletească. Cum să credem în iubire ca adevăr? Totul începe prin a crede în adevăr. Problemele sufleteşti se vindecă prin înlocuirea minciunilor cu adevărul (iar asta este esenţa rugăciunilor…).

Şi atunci, dacă avem probleme relaţionale, înseamnă că cineva nu înţelege adevărul despre această relaţie, despre viaţa noastră, despre circumstanţe sau despre el însuşi. Dar aspectele care sunt cauza problemei pot fi clarificate prin înţelegerea adevărului. Dacă avem probleme profesionale, financiare sau de realizare personală, garantat, ceea ce ne blochează este înţelegerea adevărului. Asta ne împiedică să facem ceea ce ne-ar aduce reuşita şi succesul şi ne împinge să facem ceea ce ne sabotează obţinerea rezultatelor dorite. Cu alte cuvinte, credem într-o minciună care ne privează de puterea de care avem nevoie pentru a reuşi. Şi desigur, dacă avem o problemă de sănătate, conform rezultatelor celor mai recente cercetări, la baza ei stă întotdeauna credinţa greşită într-un adevăr. Această credinţă declanşează reacţia de stres a organismului, opreşte funcţionarea celulelor, ceea ce ne îmbolnăveşte.

Cu speranţa în rezolvarea problemelor, împlinirea visurilor pe care le aveţi, vă provoc să faceţi ultimul pas pentru a învăţa mecanismele care pot creea un fundament nou pentru viaţa, sănătatea şi prosperitatea voastră. Abordările pe care vi le propun- cu menţiunea că eu sunt sănătoasă, realizată profesional, iubită şi fericită- vă vor ajuta să vă vindecaţi viaţa, în funcţie de puterea voastră de înţelegere şi dorinţa de reuşită.

 

 

(urmează “Secrete” ale vieţii şi sănătăţii. 5. Să ne vindecăm viaţa!)

2017  Numai Terapie Vie      Telefon contact - 0740528383