Cum se produce vindecarea (6)



     Considerăm că dacă iertăm absolvim persoana în cauză de vină? De asemenea, furia cauzată de neiertare ne conferă un fals sentiment de “putere” la care e greu să reunţăm? Dar pacea care

înlocuieşte furia şi puterea, nu este oare mai de preţ? Nu iertăm pentru că mânia ascunde foarte bine resentimentele ascunse în noi, şi ar face loc autoînvinovăţirii? Odată ce ne asumăm responsabilitatea, iertându-l pe celălalt, ar însemna să căutăm vinovatul în noi înşine? Adevărul este că ne place sa-i găsim pe ceilalţi vinovaţi de greşelile şi de suferinţa noastră. Luptăm cu fantomele trecutului, care nu ne lasă să ne trăim viaţa la potenţialul ei maxim? Căutarea vinovaţilor în acţiunile trecute şi blamarea lor dă sens durerii alimentând-o. E-adevărat că uneori cei din jur pot creea adevărate drame care ne deranjează, totuşi, avem mult de câstigat dacă putem să observăm dintr-o profundă detaşare, lăsând la o parte implicarea şi lamentarea.

     Când sufletul ne doare, şi trupul ajunge să sufere. Ne facem analize, căutăm medicamente care blochează doar efectele, uitând să mergem mai departe, spre cauza directă a suferinţelor noastre. La baza multora dintre bolile pe care le trăim stă lipsa iertării. Preferăm să ni se vorbească în limbajul corpului nostru, cu analize scrise pe hârtie şi cu remedii ce se găsesc aliniate în numeroasele farmacii, promiţând răspunsuri simple, pentru că nu dorim să credem că o durere atât de concretă sau o stare de rău localizată în orice parte a corpului nostru poate avea o cauză aparent abstractă şi nedozabilă în laboratoarele de analiză. Păstrăm în noi resentimente vechi, dureri neiertate, efectul acestora în suflet fiind asemănător otrăvurilor, care mai apoi se manifestă în bolile trupului. Şi atunci…ce este iertarea?

     Iertarea este un act voluntar, liber, prin care nu-i mai considerăm vinovaţi pe cei care ne-au greşit şi nu ne mai simţim vinovaţi faţă de cei cărora le-am greşit. Este un proces care ne aduce libertate. Iertarea este un tratament, pentru că ne eliberează de sentimentele sau emoţiile negative care întreţin durerea şi prin aceasta poate vindeca. Atunci când nu iertăm, păstram amărăciune, autocompătimire. Ne baricadăm în noi înşine după zidurile de durere care nu dispar doar întorcându-ne privirea de la ele. Iniţial, a simţi furie intensă sau mânie pentru o nedreptate trăită este o reacţie sănătoasă, firească şi uneori salvatoare. Ceea ce ne îmbolnăveşte este transformarea acestor sentimente în ură sau în dorinţă de răzbunare, care ne parazitează şi se hrănesc din energia sufletului nostru.

     E nevoie de timp pentru a ierta? Da, dacă nu apelăm la o tehnică rapidă de terapie prin hipnoză, de exemplu. E nevoie de răbdare cu noi, pentru a nu ne pierde pe acest drum, fie în uitarea răului care este doar o ascundere a unei răni ce va ieşi iar la suprafaţă, fie pentru a ne desprinde de gândurile şi scenarile în care noi ne facem dreptate, despre care greşit şi inutil credem că va vindeca durerea pe care o trăim. Este esenţială înţelegerea faptului că iertarea nu este un act de dreptate, ci o faptă de iubire care îl poate reabilita pe cel vinovat şi elibera pe noi înşine. Aceasta înseamnă a nu-l confunda pe răufăcător cu fapta sa, ci a urî păcatul, iubindu-l pe păcătos. Fiind o lucrare a iubirii, persoana care iartă trebuie să-şi asume liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva de la cel pe care îl iartă, pentru că iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde. Este un act al celui ce iartă fără a avea legătură cu cel iertat, cu aprobarea, comportamentul sau reacţiile acestuia. Când iertăm, se întâmplă cu adevărat ceva extraordinar, dar cu noi, nu cu cel iertat. Pe noi ne vindecă, nouă ne dă pacea, nouă ne dă puterea să ne rugăm pentru celălalt şi să lăsăm loc ca vindecarea să se producă, recuperând astfel părţile din noi, blocate în conflict şi neacceptare.

     Vă propun un exerciţiu prin care să ne iertăm pe noi, pentru că înainte de orice, noi suntem, fiecare în parte, cea mai importantă persoană din propria viaţă (puteţi face asta ori de câte ori simţiţi ca aveţi o greutate pe inimă, datorată unui eveniment, a unei discuţii, sau legată de orice situaţie în care aţi fost implicaţi):

     Îmi cer iertare sufletului meu pentru că nu l-am lăsat să se exprime în felul în care ar fi vrut şi i-am distorsionat prin prejudecăţile mele felul în care ar fi vrut să experimenteze viaţa. Mă dezleg de prejudecăţile mele.

Îmi cer iertare corpului meu, organelor mele, părţilor corpului meu cărora le-am cauzat deteriorări prin comportamentul meu culinar, sexual, prin viciile mele; îmi cer iertare de la tot trupul meu pentru că am fost indiferent cu el de multe ori şi nu l-am ingrijit când mi-a cerut, nu i-am dat somn, odihnă şi hrană potrivită atunci când a cerut şi a avut nevoie.

Îmi cer iertare de la sufletul meu, că nu l-am hrănit cu suficientă iubire, cu plăcere, cu creativitatea de care avea nevoie, cu poezie, cu muzică, cu poveste…

Îmi cer iertare minţii mele că n-am sădit în ea mereu gânduri frumoase.

Îmi cer iertare şi mă eliberez de toţi oamenii pe care i-am necăjit, faţă de care am greşit, sau care au greşit faţă de mine iar eu nu i-am iertat. Îi las pe toţi să îţi urmeze drumul aşa cum şi eu voi fi liber de-acum să merg înainte. Sunt iertat, căci eu sunt iertare. Sunt liber în fiecare clipă să o iau de la capăt. Sunt eliberat de toate iubirile egoiste, de cerşetoria sufletului, de aşteptări. Nu mai aştept salvarea, iubirea, fericirea, ele sunt cu mine din această clipă în care sunt dezlegat şi liber. Sunt liber să iubresc, să fiu, să ma mişc, să creez, să plutesc, să fiu ce şi cine vreau eu să fiu. Sunt liber sa fiu…. (spuneţi-vă numele).

Mă iert, mă iubesc, mă accept şi mă onorez exact aşa cum sunt, total şi profund!

 

(va urma…)

2019  Numai Terapie Vie      Telefon contact - 0740528383