Cum se produce vindecarea (5)



     Toate gândurile şi imaginile conştiente au un impact neurologic asupra creierului, dar anumite cuvinte afectează emoţional diferit de la o persoană la alta. Conceptul de Dumnezeu are,

 conform unor cercetări în neurologie, un efect unic asupra creierului, dovezile arătând că toţi copiii încep cu o simplă imagine concretă a lui Dumnezeu, care devine treptat mai abstractă şi mai intensă emoţional, fie pozitiv, fie negativ. Dumnezeu ar putea fi cel mai puternic cuvânt pe care îl întâlneşte un om în copilărie. Ne-am născut cu un mecanism neurologic de identificare a obiectelor, iar primele obiecte pe care copiii învaţă să le identifice sunt membrii familiei şi Dumnezeu. Studiile bazate pe scanarea creierul arată că substantivele sunt în primul rând legate de regiunile vizuale de procesare a obiectului. Astfel, când unui copil i se prezintă un concept spiritual, creierul îi dă imediat un sens de realitate şi semnificaţie personală. Conceptul de Dumnezeu stimulează regiuni specifice ale lobului parietal. Acest lob este responsabil pentru identificarea şi integrarea formelor pe care le percepem în lume, iar lobul parietal al copilului este foarte activ atunci când se gândeşte la Dumnezeu. Copiii mai mari pot fi capabili să modifice creierul mutând atenţia neurologică dinspre centrele vizuale spre regiunile frontale, unde are loc gândirea abstractă.

     Cei mai mulţi oameni găsesc multiple semnificaţii şi au multe percepţii ale lui Dumnezeu. Credincioşii de diferite religii îl văd pe Dumnezeu ca pe un prieten, ghid, învăţător, tată, mamă, creator sau judecător. Unii îl văd pe Dumnezeu ca pe un legislator, făcător de minuni, sau ca pe un observator distant al soartei umanităţii. Alţii se referă la Dumnezeu ca fiind spirit, speranţă, inspiraţie, viaţă, iubire sau adevăr. Alţii îl echivalează pe Dumnezeu cu totul, nimicul, o mare putere, o fantezie iluzorie, sau sinele cel mai profund al unui om.

     Încă din copilărie, Dumnezeu există în creierul fiecărui om ca o combinaţie de idei, imagini, sentimente, senzaţii şi relaţii noi. Diferite activităţi religioase au diferite efecte în părţi specifice ale creierului, de exemplu, rugăciunea în tăcere influenţează o parte a creierului, în vreme ce rugăciunea cu voce tare influenţează o altă parte. Practica spirituală este cheia cu ajutorul căreia Dumnezeu capătă semnificaţie şi devine real. Numeroase studii au arătat că simpla repetiţie a unui sunet, frază, rugăciune, mantră etc pe o perioadă de timp reduce semnificativ stresul, anxietatea, depresia, furia, îmbunătăţind calitatea vieţii şi bunăstarea spirituală.

Aveţi aici schema structurilor şi circuitelor neuronale-cheie care ne modelează perceperea lui Dumnezeu:

Circuitul occipital-parietal îl identifică pe Dumnezeu ca obiect care există în lume. Copiii mici îl văd pe Dumnezeu ca un chip, deoarece creierele lor nu pot procesa concepte spirituale abstracte.

Circuitul parietal-frontal stabileşte o relaţie între cele două obiecte cunoscute ca Eu şi Dumnezeu. Îl păstrează pe Dumnezeu în spaţiu şi ne îngăduie să experimentăm prezenţa lui. Dacă se descreşte activitatea din lobul parietal prin meditaţie, hipnoză sau rugăciune intensă, frontierele dintre noi şi Dumnezeu se vor dizolva. Vom avea un sentiment de unitate cu obiectul contemplat şi cu credinţele noastre spirituale (indiferent care sunt acestea).

Lobul frontal creează şi integrează toate ideile despre Dumnezeu(pozitive sau negative) inclusiv logica pe care o folosim ca să evaluăm credinţele religioase şi spirituale. El prezice viitorul nostru în relaţie cu Dumnezeu şi încearcă să răspundă intelectual la toate întrebările filosofic ridicate de problemele spirituale.

Talamusul dă semnificaţie emoţională conceptului de Dumnezeu. El ne dă un sens holistic al lumii şi pare să fie organul-cheie care face ca Dumnezeu să pară real în mod obiectiv.

Amigdala suprastimulată creează impresia emoţională a unui Dumnezeu înspăimântător, autoritar şi răzbunător suprimând abilitatea lobului frontal de a gândi logic la Dumnezeu.

Striatumul inhibă activitatea amigdalei, permiţându-ne să ne simţim în siguranţă în prezenţa lui Dumnezeu, sau al oricărui obiect pe care-l contemplăm.

Cingulatul anterior ne îngăduie să îl experimentăm pe Dumnezeu ca fiind iubitor şi plin de compasiune. Descreşte anxietatea religioasă, vina, teama şi furia, suprimând activitatea din amigdală.

     Credinţa intervine acolo unde eşuează înţelegerea, spun unii... Ca terapeut, nu sunt sigură că funcţionează un anumit tratament pentru o anumită persoană, însă cred cu tărie că credinţa clientului în acel tratament îi va îmbunătăţi şansele de vindecare, pentru că aşa cum am arătat, creierul nostru poate materializa orice, iar noi comportându-ne în consecinţă, ne putem atinge scopurile.

Tu ai credinţă? Ai un Dumnezeu? Crezi în ceea ce faci? Crezi în tine?

 

(va urma…)

2019  Numai Terapie Vie      Telefon contact - 0740528383