SIMBOLISTICĂ – CRUCEA – perspectiva creştină. Continuare.



 

Crucea învingătorului, a victoriei

Această cruce este completată cu prima şi ultima literă a numelui

elenizat al lui Iisus

(IC) şi cu prima şi ultima literă a numelui elenizat al lui Hristos (XC), în partea de sus,

şi cu denumirea grecească pentru victorie (NIKA), în partea de jos. Barele scurte

amplasate deasupra literelor indică faptul că este vorba de abrevieri.

 

Crucea ornamentată (Crosslet)

Cruce formată din patru alte cruci de dimensiuni mai reduse, ansamblul fiind o

reprezentare grafică a răspândirii Evangheliei către cele patru zări ale pământului.

Această versiune ornamentată este aşezată pe un caroiaj care formează, la rândul

său, alte patru cruci.

 

Crucea răsăriteană

Crucea de această formă este utilizată în special de Biserica ortodoxă rusă. Bara

superioară reprezintă forma abreviată a inscripţiei “INRI” care a fost aşezată

deasupra capului lui Iisus Hristos din ordinul lui Pilat. Semnificaţia barei inferioare

înclinate s-a pierdut în negura istoriei. Potrivit folclorului, se spune că Iisus Hristos ar

fi avut un picior mai lung; sau, potrivit altei legende, că marele cutremur care s-a

produs la moartea Lui a făcut să se încline crucea. O altă explicaţie (probabil şi cea

mai corectă) este aceea că, crucea înclinată este reprezentarea crucii Sfântului

Andrei. Se consideră că Sfântul Andrei este cel care a introdus creştinismul în Rusia.

 

Crucea crenelată

Această cruce heraldică evocă crenelurile unei fortăreţe sau ale unui castel, putând fi

folosită în această formă ca simbol al “Bisericii militante” (biserica luptătoare, prin

contrast cu biserica triumfătoare – adică toţi cei care au urcat la Dumnezeu).

 

Crucea floare-de-crin

Asemănătoare crucii cu motiv floral (prezentată mai jos), această cruce evocă Sfânta

Treime şi Învierea.

 

 

 

Crucea florală

Capetele în formă de crin ale acestei cruci evocă Sfânta Treime.

 

 

 

 

Crucea grecească

Formă arhaică a crucii, având braţele de dimensiuni egale.

 

 

 

 

continuare... data viitoare

2019  Numai Terapie Vie      Telefon contact - 0740528383